Home > Mărţişor

Despre mărţişor

          An de an, sărbătoarea de 1 Martie ne readuce speranţa, optimismul, credinţa în mai bine şi spor la toate. Din înclestarea frigului cu razele soarelui, a întunericului cu lumina, după ultimele zvârcoliri din zilele babelor, învinge viaţa, primăvara, soarele.
          Acest triumf al reînvieri şi regenerări nu putea fi invocat decât prin Mărţisor - pe care îl dăruim celor dragi la "cap de primăvară".
          Şnurul alb şi roşu cu o amuletă (bănuţ sau o scoică) îl legau părinţii la mâna copiilor, îl dăruiau flăcăii fetelor, îl schimbau fetele între ele, cu sens de urare de noroc, de sănătate ca "argintul curat, ca piatra de râu, ca scoica din ape".
          Mărţişorul dăruit în zorii primei zile din Martie se purta 9 - 12 zile, uneori chiar până la vederea primului pom înflorit, apoi se atârna de ramurile înflorite, crezându-se ca tot astfel va fi şi anul celui care l-a purtat. (citeşte)

          În Dobrogea martisorul se purta pâna sa venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul sa fie 'mare si înaripat'.
          'Martisorul' era un dar ce-si trimiteau românii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un banut de aur spânzurat de un gaietan de matase împletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât pâna când întâlnea cea dintâi roza înflorita, pe crengile careia depunea apoi darul primit.
          Banutul însemna îmbelsugarea, firele albe si rosii ale gaietanului simbolizau fata alba ca crinul si rumena ca roza, iar ofranda facuta reginei florilor era o salutare poetica adresata primaverii.
          În satele Transilvaniei Martisorul rosu-alb din lâna se agata la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la tortile galetilor, pentru îndepartarea deochilui, a spiritelor malefice, pentru invocarea vietii, aputerii regeneratoare care se credea ca ar fi stimulata prin însasi 'culoarea vietii'.
          Prima zi a lui Martie se numea în calendarul traditional al satelor carpatine si Drogobete, când fetele se spalau 'cu apa de omat' ca sa fie 'curate, frumoase, albe ca neaua'.
          Bihorenii credeau ca însasi apa de ploaie adunata de 1 Martie sau din 'zilele babelor' te face frumos si sanatos, iar în Banat se îndatina ca fetele sa adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure sa se spele pe obrajori rostind descântecul 'drogobetelui de dragoste':

"Floare de fraga
Din luna lui Mart
La toata lumea sa fiu draga
Urâciunile sa le desparti".

După "Marţişorul în tradiţia românească",
Dr. Maria Bocşe.

Voinicul care a eliberat Soarele

          Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

(sursa)

MARTISORUL - SIMBOLUL PRIMAVERII

 

Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii.

          La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii. La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.

           In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. De altfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta sau inmormantare. Raspandit in toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian relateaza ca in Moldova si Bucovina martisorul consta dintr-o moneda de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu la gatul copiilor. Era credinta ca portul martisorului face ca acestia sa aiba noroc. Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana la sosirea berzelor sau pana ce inflorea primul pom. Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respestiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba. Pornind de la traditia de mai sus, Tudor Arghezi face speculatii asupra istoricului martisorului. Reproducem in forma originala cateva pasaje din volumul "Cu bastonul prin Bucuresti", recunoscute pentru pitorescul lor:

          "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

          ...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.

          Un giuvaergiu, ca sa-si vanda firele vindecatoare mai iute, avu ideea sa atarne de ele cate o marturie, care a intrat in pret. Pe cand se platea firul, bijuteria era gratuita. Regula s-a stricat cand bijuteria incepu sa fie vanduta, devenind gratuit firul de matase..."

Revista Terra, nr. 3, martie 2001


          Martisorul (martu la romani) este un obicei specific romanesc mostenit de la daci si romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - "martisor" este de origine latina (martius). La 1 martie, dupa vechiul calendar roman, este prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia". In aceasta zi se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si agriculturii. Fetele si femeile primeau diferite cadouri.

          Pentru stramosii nostri, anul nou de la 1 martie insemna reinvierea naturii. Martisorul, simbol al primaverii, se confectiona din fire de canepa sau lana (mai tarziu din bumbac), albe si rosii, care se leaga in forma de 8. De acest snur se atarnau monede din aur sau argint, dar si fire de iarba, muguri sau flori. In zonele romanesti stravechi, mamele prindeau copiilor martisorul la gat, la mana sau la picior, obiceiul pastrandu-se si astazi in unele sate. Martisorul se poarta toata luna martie.

         Imbinarea culorilor alb si rosu e traditionala purtandu-se la nunti, cand se nasc copii, la hainele de inmormantare ale batranilor (in Oltenia), cele doua culori simbolizand continuitatea vietii dupa moarte. Cu alb si rosu se impodobesc primele oi care intra in stana si primul plug iesit la arat.

            Intre 1 si 9 martie, in "Zilele babelor", primavara se lupta cu iarna alungand-o. In cele noua zile, baba Dochia apare torcand pe langa oi, imbracata in noua cojoace, scuturand in fiecare zi cate unul.

            La inmanarea martisorului de 1 martie, ritual arhaic la aromani, copiii vin din locurile insorite de pe munte pana in pragul casei cu brazdele de iarba si cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trece de trei ori pragul peste brazda, mama iese cu colaci, iar florile se trec din gura in gura, pentru ca oamenii sa devina tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se poarta legata impreuna cu cele doua fire, alb si rosu, pana la sfarsitul sarbatorilor.

            In ultima zi a lunii martie, inainte de rasaritul soarelui, are loc ritualul scoaterii martisorului si predarii lui catre natura. In localitatile de campie martisorul se pune pe un pom inflorit sau in crengile visinilor, ciresilor, prunilor etc. In satele de la munte si deal, martisorul se pune pe cornul sau macesul inflorit. Cu monedele de la martisoare, fetele cumpara cas, pentru ca toata vara sa le fie fata bucuroasa si alba. Exista credinta ca martisorul este ridicat de randunele si purtat spre soare, binecuvantand astfel norocul celui care l-a pus in pom.

            Primul carturar roman care a scris despre martisor a fost Iordache Golescu in "Condica limbii romane", lucrare ramasa in manuscris la Academia Romana si cercetata de Cornelia Calin in studiul "Contributia lui Iordache Golescu la cunoasterea culturii noastre populare".

            In secolul trecut sarbatoarea martisorului in toate regiunile tarii a fost studiata de Simion Florea Marian.

Revista Planeta Albastra, nr. 36 / 2001

(sursa)